marți, 14 iulie 2009

Cand apar probleme in cuplu...


• Daca partenerii nu mai reusesc sa isi faca timp unul pentru celalalt, inseamna ca sentimentele dintre ei dispar?

Da, se poate intampla ca doi parteneri sa nu mai reuseasca sa isi faca timp unul pentru celalalt. Acest lucru insa se poate intampla din varii motive.
Nu, nu este obligatoriu ca acest lucru sa atraga interpretari de genul „daca se intampla asta, inseamna ca sentimentele dispar”.
Se poate spune ca acest lucru poate apare intr-o ultima instanta ca efect secundar al sentimentului de instrainare, ca urmare a pierderii intimitatii in cadrul relatiilor de cuplu. Insa este rezultatul unui indelungat proces, nu raspunsul imediat al anumitor frustrari, asteptari neimpartasite si nesatisfacute etc care pot declansa un comportament evitant.

• Cand incepe job-ul sa devina mai important decat partenerul de viata?
Job-ul poate ajunge mai important decat partenerul de viata atunci cand persoana in cauza nu se mai regaseste in relatia de cuplu, cand satisfactiile personale intra intr-un con de umbra si are nevoie de mai mult.
Unii dintre noi simtim nevoia de a fi admirati, apreciati, valorizati!
Se poate intampla ca acestia sa resimta o acuta nevoie de recunoastere sociala, profesionala ca rezultat al unei imagini de sine nesatisfacatoare si o stima de sine scazuta. In astfel de cazuri se poate intampla ca atentia si recunoastere ce vine din partea celuilalt (partenerului de cuplu) sa nu fie suficienta, sa resimta nevoia de mai mult: „Tu spui asa pentru ca ma iubesti!”. O astfel de persoana va avea nevoie de realizari si de recunoasterea colegilor, sefilor sai.
Se poate intampla ca acest lucru (job-ul devine mai important decat partenerul de viata) sa fie doar o impresie, o supozitie nefondata, nascuta din resimtirea unei lipse de atentie din partea celuilalt. Astfel in timp ce unul dintre parteneri are viata atat intima cat si una socio-profesionala, celalalt (pentru care viata socio-profesionala nu ii aduce satisfactii sau nu exista) se poate simti dezavantajat, lasat deoparte, neglijat. El ajunge sa-i reproseze celuilalt acest lucru nascand conflicte, neintelegeri etc.

• Metode prin care ii poti sugera partenerului ca iti doresti sa aveti din nou relatia pe care o aveati inainte de a lasa monotonia sa intervina intre voi.
Ideal si de dorit este sa va canalizati fortele astfel incat monotonia sa nu se instaleze comod intre voi. Cu cat interveniti din timp, cu atat va cresteti sansela si va usurati „eforturile” de a va mentine relatia vie.
Solutii:
1. faceti dragoste ori de cate ori aveti ocazia, nu stati pe ganduri. Fiti pasionali!
2. nu folositi sexul ca mijloc de santaj sau negociere in relatia de cuplu (poate doar in jocurile erotice, unde totul este permis si regulile le faceti voi). Jucati-va!
3. fiti creativi, surprindeti-va partenerul intr-o maniera placuta cat mai des, faceti-va un obicei din asta. Iubiti-va!
4. fiti voi insiva, incercand sa faceti exact ceea ce va place si nu numai. Experimentati!
5. nu va grabiti sa ajungeti la final. Orgasmul este important, insa opreste-te pentru o clipa si simte, gusta placerea de a fi cu celalalt, de a-i face placere. Traieste intens!
6. cu cat esti mai romantic, mai lent, mai profund, cu atat dragostea va prinde contur din nou. Descoperiti-va unul pe celalalt!
7. lasati-va purtati de ceea ce simtiti, fara false prejudecati, fara retineri. Fiti voi insiva!
8. prea obosit pentru a mai face ceva? Prea suparata pentru a mai avea chef? Vorbiti despre ce a fost odinioara: primul sarut, prima atingere, prima fantezie pusa in practica. Pe masura ce veti discuta, apetirul va va reveni si va veti trezi unul in bratele celuilalt. Ramaneti deschisi tuturor posibilitatilor!
9. de exista prichindei care par ca v-au acaparat viata si nu mai gasiti timp pentru nimic, destindeti-va dupa ce cei mici au adormit, relaxati-va si imbratisati-va mult. Fiti tandri unul cu celalalt!
10. tineti la intimitatea voastra!
11. nu luati lucrurile in mod gratuit de parca vi s-ar cuveni, apreciati-l pe cel de langa voi!
12. odata cucerit, nu inseamna ca va apartine. Seduceti-va unul pe celalalt, la fel ca la inceput!

• Se poate preveni cumva aceasta stare de criza a relatiei?
Daca ne dorim cu adevarat acest lucru, TOTUL ESTE POSIBIL!

• Se mai poate salva o relatie atunci cand a disparut comunicarea?

Comunicarea intr-un cuplu nu dispare cu adevarat, isi schimba doar registrul, iar cei doi ajung la concluzia ca vorbesc limbi straine, ca nu mai reusesc sa fie intelesi sau sa inteleaga ce se intampla sau ceea ce vrea celalalt sa comunice.
Una dintre conditiile unei bune comunicari este ascultarea.
Prin urmare, inainte de a ne intreba daca stim sa comunicam, este indicat sa ne intrebam daca stim cu adevarat sa il ascultam pe cel din fata noastra.
Tema de meditatie: Cati dintre voi chiar il ascultati cu atentie si activ pe celalalt?!

• Care sunt pasii pe care cei doi parteneri ar trebui sa ii urmeze pentru a-si salva relatia?
Exista solutii, insa acestea sunt departe de a se regasi intr-o schema general valabila. De cate ori nu vi s-a intamplat sa gasiti anumite metode sau recomandari ca fiind nepotrivite pentru voi sau fara rezultate?!
Fiecare relatie de cuplu are specificul ei, fiecare relatie este unica prin felul ei si asta pentru ca va stimuleaza, incita intr-o maniera particulara. Astfel consider ca ar fi gresit sa spunem ca ar exista o reteta general valabila.
Cand raspunsurile se lasa asteptate…
Exista consiliere de cuplu, exista specialisti care intr-un efort comun, pot creiona acesti pasi impreuna cu tine, impreuna cu voi!

3 comentarii:

  1. Teoretic sfaturile tale sunt monunate ,dar practica...ne omoara.Cateodata ,din ce in ce mai des, ne ia valul stresului cotidian si ne duce fara ca noi sa mai putem ajunge la mal in timp util.Dar daca esista vointa, de ambele parti implicare 100%sortii de izbanda cred ca nu vor intarzia sa apara.Ponderea divorturilor creste si asta din cauza lipsei de comunicare in cuplu,a lipsei de comunicare intre cuplu si un psiholog,sexolog etc.Cred ca fiinta umana vrea sa faca atat de multe lucruri int-o viata ata de scurta.Trebuie sa ne "resetam" si sa ne traim viata cat mai degajat si mai curat .Factorii economico-financiari,sociali au un cuvant de spus in acest sens. Tine-o tot asa! Succes! Marian BV.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumesc, apreciez incurajarea ta.
    Astept in continuare sugestii!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,ma numesc Elena...am o relatie de 4 ani insa in ultimele luni parca nu ne mai intelegem...ne certam mai tot timpul din nimic,insa cel mai grav este ca el nu are la fel de multa incredere in mine asa cum am eu incredere in el...si asta ma doare foarte tare si nu stiu ce sa fac.As dori un sfat din partea dumneavoastra daca se poate.Va multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere