vineri, 13 martie 2009

Resentimentele si viata de familie


Puterea “malefică” a resentimentului care se poate resimti si în familie, adesea poate fi îndreptat împotriva partenerului de viaţă, copiilor şi rudelor apropiate, cat si impotriva propriei persoane.
Poţi vedea cum un cunoscut, dominat de complexe de inferioritate şi un redus sentiment al stimei de sine foloseşte armele resentimentului pentru a te aduce la acelaşi nivel cu el. Pentru că nu se poate ridica mai sus decât este acum, soluţia cea mai simplă, uşoară şi des folosită pentru a–şi redobândi conştiinţa superiorităţii şi echilibrul emoţional este coborârea ta până la nivelul statutului său.

Cum poate realiza acest lucru?
Această coborâre o realizează prin modificarea percepţiei despre tine, ca personalitate şi purtător de valoare socială, umană şi materială cu ajutorul binecunoscutului resentiment.
Faptul că un individ îşi poate descărca resentimentul în familie este pentru acesta cea mai la îndemână soluţie, dar un coşmar pentru ceilalţi membri ai familiei.

Pentru a–şi alina complexul de inferioritate, în mod inconştient, individul complexat va arunca asupra familiei sale blestemul resentimentului:
zi de zi şi minut de minut îi va analiza pe ceilalţi cu exagerat simţ critic, ajutat de hiperexigenţă le va găsi păcate, greşeli şi vinovăţii, îi va deprecia în toate modurile posibile şi le va devaloriza reuşitele, le va contesta şi nega împlinirile, totul condimentat cu invidie şi dispreţ.

Interesant este că în tot acest timp în care vede toate paiele din ochii altora, resentimentarul nu–şi vede deloc bârna din proprii ochi. Este o adevărată probă de eroism să trăieşti alături de un om pentru care resentimentul familial este condiţia esenţială pentru a fi echilibrat psihic.
În realitate însă, nu ştii nimic despre complexe de inferioritate, respect de sine scăzut şi alte asemenea minunăţii.
Tot ce vezi este procesul descris, dar inversat.
Zilnic se poate să suporţi un membru al familiei care te jigneşte, frustrează şi enervează cu superioritatea lui, care îţi aminteşte în orice clipă ce urât şi prost eşti, ce slab in rezultate obtinute esti, ce haine oribile ai, cu ce lipsă de gust te îmbraci, ce de bani putini aduci etc., sau, dacă eşti adolescent, ce părinţi răi şi învechiţi ai, ce gusturi proaste au, că nu ştiu să gătească o mâncare bună, că se ceartă mereu ori că nu au să–ţi dea toţi banii de care ai nevoie.
Uite aşa stai şi te topeşti de nervi ani de zile sub ploaia de devalorizări ale sotiei, fratelui, surorii, părinţilor ori copiilor. Şi nu înţelegi de ce mereu eşti ţinta atacului exigenţelor şi criticilor.
A înţelege că în spatele reproşurilor şi a vânătorii greşelilor se ascunde un complex de inferioritate şi dezechilibre emoţionale este un drum lung şi anevoios, care de obicei durează ani de zile şi într–un final înţelegi că de fapt problema nu eşti tu, ci el, cel care te denigrează este problema.
Cred totuşi că este timpul să depistezi din faşă resentimentul folosit de un membru al familiei şi să vezi în spatele lui dezechilibre, sentimente de inferioritate, devalorizare şi slabă imagine de sine care, dacă nu sunt eliminate, vor afecta întreaga familie.

Un comentariu:

  1. Eu din pacate am ajuns o astfel de persoana, pentru ca am trait langa o mama cu o nevoie exacerbata de control. Oare ea sa fie la randul ei asa cum scrieti mai sus? Caci, intr-adevar, seamana foarte mult la exterior cu ceea ce descrieti, plus mania controlului. Si din pacate, imi este foarte greu sa controlez toate actiunile le care le enumerati mai sus, cele mostenite din mediul meu familial, chiar daca stiu ca nu fac bine.

    http://singurinviata.blogspot.com/2010/09/scrisoare-catre-mama.html

    RăspundețiȘtergere